Îți poate schimba o carte părerea despre istoria bisericii?

Este ceea ce mi s-a întâmplat mie cu ,,Turning Points“ de Mark A. Noll. V-am mai scris despre ea și … bine am făcut!

Rămân și acum la părerile pe care le-am susținut în articolul de acolo, dar am început să mă clatin … Este o carte scrisă de un om remarcabil, un erudit cu o mare doză de bun simț și de modestie. Faptul că împărtășim orientarea denominațională nu l-a orbit să vadă ceea ce a fost și este bun în celelalte mișcări și instituții din istoria creștinismului.

Pe scurt, Mark m-a luat de mână și mă ajută să-mi depășesc limitările proprii, prejudecățile pe care nu știam că le am. Sunt ca un student înfumurat care a dat de un profesor care-l strivește cu modestia lui magisterială. Sper că cineva de la Oradea, pe unde acest om a predat o vreme, a tradus sau va traduce această carte și în limba română.

Am să vă spun pe scurt ce-am învățat din ea:

1. Mi-a fost greu să accept, dar am acceptat până la urmă importanța ,,episcopilor“ din primele veacuri. Eu nu cred în oameni, ci în Scripturi. Nu mă supun oamenilor, ci doar Cuvântului lui Dumnezeu! Totuși, …

În vremea de dinaintea stabilirii Canonului și a multiplicării lui pentru biserici, acești ,,episcopi“ cu descendență apostolică au fost strict necesari. Gândiți-vă ce rol de călăuze și garanți au împlinit ei în contextul scrierilor mincinoase și al învățătorilor mincinoși strecurați prin bisericile de atunci! Amintiți-vă că Pavel a trebuit să înceapă se semneze personal epistolele pentru că apăruseră unii  ,,isteți“ care-și trimiteau propriile baliverne sub numele marelui apostol (Fapte 15:25; 2 Tesal. 2:2; 3:17). Apostolul Ioan, oricât o fi fost el de ,,apostol al iubirii“ le-a spus creștinilor de atunci nici măcar să nu-i primească în casă pe astfel de învățători mincinoși (2 Ioan 7-11). Fără studiul direct în scrierile inspirate, creștinii au fost direct dependenți de existența acestor ,,episcopi“, așa că a fost drept să se spună ,,Căci Biserica în episcop stă!“

Diavolul a vrut să semene neghină în Biserică și a făcut-o prin ,,ne-chemați“ și ,,ne-trimiși“. Autoritatea apostolică a fost atunci ca un pașaport de credibilitate. A fost foarte important, vital chiar ca un predicator sau un episcop să fi învățat la picioarele unuia dintre apostoli, nu să vină din partea gnosticilor sau a nu mai știu eu care grupare filosofico-mistică a vremii. Cerința aceasta n-a fost absolută. S-a văzut din cazul lui Iacov, fratele Domnului, care a fost propulsat în fruntea bisericii din Ierusalim și în cazul apostolului Pavel, care a devenit liderul Bisericii dintre Neamuri, cu baza la Antiohia.

Înainte de stabilirea Canonului și de recunoașterea cărților inspirate, ,,episcopii“ au fost singura garanție că ceea ce se propovăduia era învățătură apostolică autentică. Bineînțeles că după apariția și multiplicarea Canonului, chiar și acești episcopi s-au plasat sub autoritatea lui. Orice tradiție care nu se încadrează în învățătura Canonului inspirat trebuie refuzată categoric (2 Ioan 9).

2. Am învățat că Sinoadele bisericești convocate de cezarii romani au avut nu numai consecințe teologice, ci și (mai ales) politice !

De exemplu, Sinodul de la Nicaea (Nicea- 325) a clarificat învățătura despre natura lui Christos. Au fost epurate învățături care propuneau o dublă natură a lui Christos și un Logos care ar fi venit doar temporar peste omul născut în Nazaret. Christos a fost identificat din Scripturi drept Dumnezeu 100% și om 100%, ambele naturi dizolvate într-o singură persoană.

Dar … faptul că un om din afara Bisericii, Cezarul roman a convocat și prezidat lucrările Sinodului a însemnat că Statul se interesează de problemele Bisericii și … Biserica are obligația să servească și ea interesele Statului. ,,Căsătoria“ aceasta nebiblică a continuat de-al lungul secolelor spre paguba tuturor.

Ceea ce este cel mai grav, Biserica și-a dobândit drepturi și privilegii în Stat, dar și-a PIERDUT esența de ,,străină și călătoare“ pe pământ, pelerină în căutarea ,,unei patrii mai bună“ (Evrei 11). Iluzia bunăstării în lumea de acum i-a închis perspectiva profetică a împărăției care trebuie așteptată și a născut pragmaticul ,,amilenism“, care pretinde obraznic și fals că totul este acum și aici.

Apoi, Sinodul de la Calcedon (451) a clarificat din Scripturi egalitatea dintre Fiul și Tatăl, recunoscându-i consubstanțiali. Aceasta a epurat erezia subordonării Fiului.

Dar … din punct de vedere potitic, au pierdut cei care pretindeau că Cezarul îl reprezintă pe Dumnezeu (Statul) și are astfel ascendent asupra celor care reprezintă pe Fiul (Biserica). S-a decretat că ,,Cezarul nu este deasupra Biserici, ci este în Biserică“, drept care este subordonat Bisericii. Cât rău a făcut această trăznaie vă las pe voi să studiați istoria așa-numitelor Țări sau Imperii ,,creștine“ și crimele care s-au comis în numele Crucii.

3. Fenomenul călugăriei (530) mi-a apărut dintr-o dată în altă lumină! Autorul scrie că el a reprezentat, nu ca formă creștină recomandabilă pentru trăirea vieții, ci ca păstrător de spiritualitate ,,cea mai mare contribuție la prezervarea creștinismului adevărat“!

Am râs mereu de acești izolaționaliști caraghioși, dar autorul m-a convins că, în condițiile date, adică în marasmul compromisurilor pe care Biserica oficială le făcea cu Statul, atitudinea călugărilor a fost un fel de ,,antidot“ social, din care s-a cultivat studiul Scripturilor și spiritualitatea personală. Călugăria s-a născut din ,,repulsia“ creștinilor adevărați față de decadența Bisericii. A fost ,,fenomenul lor de respingere“ a grafturilor antichritice și demonice plantate în creștinism.

Cred acum că privim mult prea simplist perspectiva creștinimsului istoric, de parcă neoprotestanții ar fi culmea superioară a creștinismului. Trebuie să recunoaștem ,,providența“ lui Dumnezeu în TOATE celelalte secole. Asta înseamnă că dacă eu, Daniel Brânzei, aș fi trăit atunci n-aș fi fost baptist, ci ar fi trebuit să aleg cel mai bun mod de exprimare al creștinimsului de atunci. Aș fi fost la fel de sincer în umblarea mea cu Domnul, dar înfățișarea acestei umblări și numele ei denominațional ar fi fost cu totul altele.

Călugăria și toate celelalte forme de manifestare ale creștinismului de atunci a reprezentat ,,the best God could do then and there“, cea mai bună formă reușită de Dumnezeu cu ceea ce a avut la dispoziție atunci și acolo. Neajunsurile creștinismului istoric nu-L caracterizează pe Dumnezeu, ci, ca și cele de astăzi, ne caracterizează pe noi, oamenii.

Autorul a reușit să mă convingă că, asemenea Vechiului Testament, Noul Testament și Istoria Bisericii sunt cărțile unor NEREUȘITE omenești în interacțiunea noastră cu Dumnezeu.

În cuvintele apostolui Pavel, care a soluționat de mult această problemă, …

,,Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi“ (Rom. 11:32).

Rămâneți pe recepție! Urmează capitolul despre încoronarea lui Carol cel Mare! Sunt curios ce voi mai avea de învățat.

+++

Iat-o în limba română:

MOMENTE CRUCIALE ÎN ISTORIA BISERICII

Mark A. Noll

     

Disponibil in 2-3 zile

Pret: 60 RON

13,54€
18,35$

„Dane, în loc să ni se spună ce să facem în Biserică, ar trebui să scrii o carte cu Biserica în variantele ei posibile și să ne lași pe noi să alegem ce credem că ni se potrivește fiecăruia în parte“

Aceste sunt cuvintele pe care mi le-a spus Vasile Taloș, profesorul nostru de la Seminar, în timpul unei vizite spre casa familiei Wurmbrand. Mi s-a părut atunci foarte greu. Gândul m-a urmărit însă ca o misiune de la care nu mă pot sustrage. Am adunat de-a lungul anilor materialele necesare. Iată-le aici, unele sunt în limba engleză (rog pe cei ce pot și vor să ne ajute cu o traducere).

Acest blog cuprinde conținutul cărții Biserica Locală, cu un tiraj epuizat în România. Paginile principale sunt capitolele cărții, incepute fiecare cu câte o literă din temă: B-I-S-E-R-I-C-A. Paginile secundare conțin materiale noi, adăugate după apariția cărții.

Cartea Biserica Locală a apărut după un timp de practică pastorală petrecut în biserica Grace Community Church, din Panorama City, California, păstorită de John MacArthur jr.

Scrierea cărții a fost prețul admisiei mele la școala lor teologică, Logos Bible Institute. Ca să o pot scrie, am fost cooptat pentru doi ani în grupul celor 43 de “elders“ (presbiteri) ai bisericii lor. Pentru mine, perioada aceea a fost una din cele mai grele și mai intense perioade din viața mea. Proaspăt sosit în America (1982), proaspăt tătic și proaspăt păstor al Bisericii Baptiste din Hollywood, m-am văzut pe negândite și proaspăt … student la una din școlile foarte respectate din America. Interacțiunea mea cu John MacArthur și cu ceilați păstorii de acolo a fost o binecuvântare enormă.

Timp de 30 de ani după aceea (1983-2013) am verificat valoarea acestor învățături despre Eclesia lui Christos căutând să le aplic la viața bisericii noastre locale. Timp de aproximativ 5 ani, micul nostru grup de români am fost luați sub aripa Departamentului lor de misiune și pașii noștrii au fost călăuziți și corectați de oamenii minunați din biserica Grace Community Church.

Acum, când ediția tipărită a cărții s-a epuizat de mult și mi-au fost făcute cereri din toate părțile lumii, afișez conținutul cărții pe acest blog. Îl las așa cum a apărit el în forma inițială. Vă invit să citiți aceste capitole în ordinea sugerată de cuprinsul de pe coloana din stânga a blogului.

Mă rog ca prin această lectură să descoperiți glasul Marelui Păstor care Își călăuzește și astăzi cu aceeași dragoste și atenție turma.