Home » ÎNVĂȚĂTURA APOSTOLILOR

ÎNVĂȚĂTURA APOSTOLILOR

1. Importanța și rolul apostolilor.

2. Sistemul de învățătură al apostolilor.

3. Biserica locală și asemănările ei.

4. Biserica locală și revelația divină..

5. Biserica locală și Împărăția lui Dumnezeu..

6. Biserica locală și tainele împărăției..

1. Importanța și rolul apostolilor

„Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat și anume că…“      (1 Corinteni 11:23 ).

Noul Testament este cartea Bisericii, tot așa cum Vechiul Testament este cartea poporului evreu.  Nimeni nu poate înțelege care este originea, menirea și destinul Bisericii dacă nu citește mai întâi scrierile Noului Testament.  În paginile lor este cuprins un sistem de învățătură și de practică creștină unic.  Valoarea textului cărților Noului Testament nu poate fi întrecuă de nici o altă scriere din lume.  Totuși, foarte puțini oameni au răbdarea și dorința să se aplece asupra paginilor sfânte pentru a afla ce dorește Dumnezeu de la oameni în epoca actuală.

Autorul Noului Testament este însuși Dumnezeu care a inspirat oamenii aleși special pentru a scrie un mesaj de har către omenirea pierdută (2 Petru 1:21).  Autorii umani ai Noului Testament sunt, direct sau indirect, apostolii.  De fapt, am putea spune, fără să greșim, că acestei cărți creștine i s-ar putea da și un alt nume.  În loc să i se spună Noul Testament i s-ar putea foarte bine spune:  „Cartea care cuprinde învățătura apostolilor“.

Cine au fost acei oameni cărora Dumnezeu le-a făcut o cinste așa de mare

În limba greacă, numele de apostol („apostolos“) se aplica unui trimis special cu misiunea de a reprezenta o putere sau o autoritate și de a reorganiza și administra domeniul care intrase sub o nouă stăpânire.  Acest sens îl găsim în limbajul lui Pavel în 2 Corinteni 5:20:

‑„Noi dar, suntem trimiși împuternicici ai lui Hristos;  și ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos:  Împăcați-vă cu Dumnezeu !“

Apostolii au fost deci un grup special dăruit de Dumnezeu Bisericii pentru a-L reprezenta în mod special pe El și pentru a pune în lumină bazele fundamentale ale învățăturii și practicii Bisericii creștine.

Cronologic, apostolii au fost primii slujitori activi în Biserică. 

Activitatea lor a fost „să înceapă“ și să pună temelia Bisericii.  Rolul lor a fost unic și nimeni nu poate pretinde astăzi că este continuatorul lor.  Aceasta pentru simplul motiv că astăzi nu mai există apostoli.  Rolul lor a fost necesar numai în perioada de început a Bisericii.

Revelația primită de apostoli a fost unică.  Este scris că Domnul Isus a stat de vorbă după învierea Sa cu apostolii și că „le-a deschis mintea să priceapă Scirpturile“ (Luca 24:45).  Ei au fost depozitarii unei înțelegeri adânci la care nu avuseseră încă acces niciunul din profeții Vechiului Testament.  Petru ne spune aceasta în 1 Petru 1:10-12.

Ca apostol al Neamurilor, Pavel a avut și el o revelație specială, despre care amintește în Efeseni 3:3-5:

„Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoștință de taina aceasta, despre care vă scrisei în puține cuvinte.  Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre Taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Hristos, prin Duhul“.

Despre această realitate se vorbește și în Romani 16:25-26.

Apostolii au avut o autoritate unică.  

Dumnezeu a certificat lucrarea apostolilor însoțind-o cu „tămăduiri, minuni și semne“ (Faptele Apostolilor 4:30)  „Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod“ (Faptele 5:12).

Pavel, pentru o vreme controversat ca apostol, se apăra pe sine și își apăra mesajul făcând apel la aceiași certificare pe care Dumnezeu a dat-o celor chemați ‑să-l reprezinte în lucrarea de început a Bisericii:

„Am ajuns nebun; voi m-ați silit.  Dar voi trebuia să mă lăudați:  căci, măcar că nu sunt nimic, totuși cu nimic n-am fost mai prejos de acești apostoli așa de minunați.  Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni care au fost făcute între voi“ (2 Corinteni 12:11-12).

Apostolii au avut o lucrare unică.  Rolul unic al apostolilor a constat în așezarea modelului de învățătură și de practică pentru Biserică.  Asemănând biserica cu o clădire, apostolul Pavel plasează lucrarea apostolilor la început, la punerea temeliei:

„Așa dar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos“ (Efeseni 2:19-20).

După cum nimeni nu poate zidi o casă decât deasupra temeliei, nici Biserica nu are voie să se abată de la temelia de învățătură și de practică stabilită de către apostoli.  Tradiții ulterioare, alte scrieri ale altor „sfinți“ și tot felul de „bule papale“ sau de hotărâri sinodale nu au ce căuta în viața unei biserici creștine.  Nimeni nu are voie să facă astăzi lucrare de apostol.  Revelația divină ne-a fost transmisă prin ei și ea s-a încheiat odată cu moartea ultimului dintre ei. Astăzi, nimeni nu are voie să iasă din perimetrul circumscris de scrierile apostolice din Noul Testament.

Apostolii trebuie să aibe o influiență unică asupra Bisericii.  Preocuparea creștinilor de astăzi trebuie să fie împlinirea învățăturii apostolilor.  Despre primii creștini este scris că „stăruiau în învățătura apostolilor“ (Faptele Apostolilor 2:42).

Astăzi, nimeni nu trebuie să mai umble după o revelație suplimentară celei aflate în scrierile Noului Testament.  Preocuparea noastră trebuie să fie studierea sistematică și regulată a  „ceea ce este scris“.

Lucrarea creștină va fi evaluată prin comparație cu învățarea apostolilor.  Pavel ne spune lucrul acesta în 1 Corinteni 3:10-15:

„După harul care mi-a fost dat, eu, ca un meșter-zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra.  Dar fiecare să ia seama cum clădește deasupra.  Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Hristos.  Iar dacă clădește cineva pe această temelie,… lucrarea fiecăruia va fi dată pe față; ziua Domnului o va face cunoscută,…“

În lucrarea Bisericii nu există loc de îmbunătățiri sau modernizări.  Trebuie să zidim conform cu temelia care a fost pusă de apostoli.  Secretul succesului unor biserici este tocmai această dependență totală de Biblie și de sfaturile ei.

Biserica primară a cunoscut un succes remarcabil într-o perioadă de timp relativ scurtă.  Dacă este să ne comparăm cu cei de atunci, bisericile de astăzi, în ciuda enormelor posibilități technice și technologice, înaintează cu pași de melc.  Care să fie cauza?

Eu cred că ne-am îndepărtat prea mult de învățătura apostolilor și bisericile de azi se organizează și funcționează pe baza tradiției, și nu pe temeiul scrierilor Nou Testamentare.  Este timpul să ne întoarcem înapoi la studiu și la dependența de înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu.  Sunt convins că o biserică așezată pe temelia de învățătură și organizare descrisă în carțile Noului Testament poate repeta astăzi succesul bisericii primare.

2. Sistemul de învățătură al apostolilor

Pentru că învățătura apostolilor s-a constituit într-un „sistem de învățătură“ caracteristic este important să recunoaștem în cuprinsul epistolelor metoda de expunere a acestui material.

Apostolii mergeau din loc în loc, formau Biserici, uneori în timp foarte scurt, și plecau apoi mai departe lăsând în urma lor un sistem de învățătură clar și complect.  Cum reușeau ei să parcurgă toată învățătura într-un timp record?  Care le era secretul?

Dacă vom citi cu atenție epistolele, vom observa că aproape în fiecare dintre ele se găsesc trei capitole distincte de învățătură.  Se pare că apostolii sistematizaseră crezul creștin, reducându-l la trei categorii distincte.

„Acum dar rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea“ (1 Corinteni 13:13).

„CREDINȚA“ – este acea parte a crezului creștin care cuprinde fapte și învățături pe care se fundamentează mântuirea.  Ea se referea întotdeauna la lucrări din trecut.  Un exemplu clar este 1 Corinteni 15:1-7.

„NQDEJDEA“ – este acea parte a crezului creștin care cuprinde consecințele finale ale mântuirii.  Ea se ocupă cu lucrurile aflate în viitor.  Un exemplu bun este acela din Romani 8:18-25.

„DRAGOSTEA“ – este acea parte a crezului creștin care cuprinde fapte și învățături privitoare la sfințenia vieții creștine.  Ea se referea întotdeauna la lucrări din timpul prezent.  Exemplul cel mai cunoscut este acela din 1 Corinteni 13:1-8.

Credință, nădejde și dragoste, sau trecut, viitor și prezent.  Ce s-a petrecut, ce așteptăm să se întâmple și cum trebuie să trăim știind și așteptând aceste lucruri.

Este important să observăm că Pavel spune:  „cea mai mare dintre ele este dragostea“ (1 Corinteni 13:13).  De ce oare?

Și credința și nădejdea se ocupă cu lucrări pe care le-a făcut sau le va face Dumnezeu însuși.  Noi nu avem nici un fel de parte activă în ele.  Dragostea însă este singura lucrare în care se dovedește loialitatea și consacrarea noastră !  Probabil că așa se explică de ce epistolele lui Ioan, ultimul supraviețuitor dintre apostoli, sunt epistole ale iubirii în care accentul se pune atât de mult pe dragoste.

Bisericile din toate veacurile s-au străduit să alcătuiască tot felul de „mărturisiri de credință“, care de care mai complicate.  Simplitatea și claritatea sistemului de învățătură al apostolilor nu își are însă egal în nici unul dintre acestea.  Cred că ar fi bine să ne întoarcem cu toții la „manualul Biblic“ și să căutăm  „să rămânem în învățătura“ atât de eficient și rapid răspândită de creștinii primelor veacuri.

Vom parcurge în continuare câteva pasaje în care vom vedea cum acest sistem simplu al apostolilor era folosit pentru: inițierea, funcționarea și evaluarea viețuirii creștine.

Pentru inițiere să luăm exemplul Bisericii din Tesalonic.  În Faptele Apostolilor capitolul 17:1-10 ni se arată cum apostolul Pavel a ajuns în acest oraș după ce a trecut în Europa din Asia Mică.  În acest oraș funcționa deja o Sinagogă a iudeilor, așa că Pavel s-a grăbit să se ducă acolo, „după obiceiul său“ (v.2).  Romani 9:1-5 ne explică motivele pentru care Pavel frecventa încă Sinagogile evreilor.

Timp de aproximativ trei săptămâni, apostolul a fost relativ bine primit și ascultat de evrei, dar după această perioadă, evreii care nu au crezut în propovăduirea lui au început să-l prigonească.  Totuși „unii dintre ei și o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și multe femei de frunte au crezut și au trecut de partea lui Pavel“ (Faptele Apostolilor 17:4).

Probabil că apostolul a mai petrecut un timp oarecare împreună cu acest grup nou de convertiți, dar foarte curând „iudeii care nu crezuseră“ au căutat să pună mâna pe Pavel și pe Sila ca să-i omoare.

Din acest motiv „frații au trimis îndată, noaptea, pe Pavel și pe Sila la Berea“ (Faptele Apostolilor 17:10).

Din această relatare reiese clar că Pavel nu a putut petrece decât un timp foarte scurt în Tesalonic.  Totuși, când după o bucată de timp le scrie 1 Tesaloniceni el spune:

„Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream“ (1 Tesaloniceni 2:11).

„Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus“ (1 Tesaloniceni 4:2).

În 2 Tesaloniceni Pavel le aduce aminte lucrurile învățăte de la el: „Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?“ (2 Tesaloniceni 2:5).

Este clar că preocuparea lui Pavel a fost ca să dea Tesalonicenilor „ântreg planul lui Dumnezeu“ într-un timp foarte scurt.  Chiar și evenimentele viitoare privind venirea Domnului fuseseră deja discutate.

Care pastor sau învățător de astăzi s-ar gândi să discute aceste lucruri cu niște proaspăt convertiți?  Câți dintre predicatorii de astăzi se încumetă să discute în adunări despre  „venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El“ (2 Tesaloniceni 2:1)?

Sistematizarea crezului creștin în capitolele despre credință, nădejde și dragoste l-au ajutat de minune pe Pavel să spună ceea ce avea de spus într-un timp record.

Aceiași preocupare o observăm la Pavel și față de Biserica din Efes:

„Știți că nu am ascuns nimic din ce vă era de folos, și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case,… căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 20:20,27).

În ceea ce privește funcționarea și evaluarea vieții creștine din Bisericile primare, sistemul „credința, nădejdea și dragostea“ a fost întrebuințat aproape în toate epistolele Noului Testament.

O Biserică era considerată echilibrată numai dacă  toate trei capitole de învățătură erau respectate:

„Mulțumim lui Dumnezeu… căci am auzit depre credința voastră în Hristos Isus, și despre dragostea pe care o aveți față de toți sfinții, din pricina nădejdii care vă așteaptă în ceruri și despre care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei“ (Coloseni 1:3-5).

Uneori, bisericile intrau în stări de criză și Pavel le scria scrisori pentru a le ajuta să-și recapete echilibrul duhovnicesc. De fiecare dată el folosește cele trei virtuți ale crezului apostolic.‑Iată de exemplu cazul Bisericii din Efes:

„De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.  Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți, … (Efeseni 1:15-18).

Aproape toate epistolele sunt compuse pe un anumit schelet care respectă succesiunea  „credința, nădejdea și dragostea“.  În prima parte, epistolele  conțin învățături privitoare la credința și la nădejdea creștină, pentru că în cea de a doua parte să se concentreze asupra unor sfaturi și învățături privitoare la dragoste, ca relație de viață între cei credincioși.

Apostolul Petru scrie 1 Petru cu intenția de a-i întări pe credincioșii aflați în prigoană și după ce amintește despre:  „credința și nădejdea“ lor (1 Petru 1:21), continuă cu sfaturi pentru o trăire în consacrare și loialitate față de Dumnezeu, ambele fiind manifestări ale „dragostei“ !

3. Biserica Locală și asemănările ei

Conceptul despre Biserică este cheia care ne ajută să înțelegem atât relația credinciosului cu Dumnezeu prin Hristos, cât și relația credinciosului cu frații săi din lume.

A. Metafore folosite în Noul Testament pentru a descrie Biserica preluate din Vechiul Testament unde descriau Israelul.

O soție (Osea; Efeseni 5:25-32; Apocalipsa 19:7-9)

O vie (Isaia 5; Ioan 15:1-8)

O turmă (Isaia 40:11,12; Ioan 10:1-16)

B. Metafore folosite doar aluziv în Vechiul Testament pentru a descrie Israelul

O împărăție (Coloseni 1:13; Romani 14:17)

O familie (Romani 8:16; Evrei 2:11)

O clădire (Efeseni 2:20-22)

C. Singura metaforă fără echivalent în Vechiul Testament este:

Un trup (Biserica are o poziție unică în Hristos, ea nu este o organizație și nici o clădire, în sens fizic, ci este părtășia unor oameni chemați să alcătuiască un trup comun cu Hristos).

4. Biserica Locală și revelația divină

Cuvântul  latin „revelatio“ înseamnă „descoperire, arătare de sine“ și este folosit în creștinism pentru a desemna acțiunea prin care Dumnezeu a hotărât să intre în legătură cu oamenii.

Un text foarte interesant din Luca 19:10 ne spune că oamenii nu-L pot găsi pe Dumnezeu pentru că sunt „pierduți“.  Numai Dumnezeu poate schimba ceva din această situație, dacă El Însuși se hotărăște să se „descopere pe Sine“ oamenilor pornind astfel în căutarea lor.

Revelația dumnezeiască este cuprinsă în natură, în conștiința umană și mai explicit în Biblie.

Vorbind despre revelație trebuie să spunem că ea este:

1. Generală  –  există anumite lucruri la care au acces toți oamenii.  Despre această realitate vorbește Pavel în Romani 1:18-32 și Romani 2:14-16.

2. Limitată  –  aceasta însemnând că Dumnezeu păstrează anumite lucruri secrete pe care nu ni le va descoperi decât în veșnicie și poate chiar și acolo El va păstra taine pentru El Însuși.  Texte care ne comunică această realitate sunt Iov 15:18 și Deuteronom 29:29.

3. Specială   –  aceasta însemnând că anumite lucruri au fost comunicate de Dumnezeu numai anumitor oameni care au fost aleși special pentru anumite scopuri.  Acesta a fost cazul poporului evreu și în special al profeților.  Amos 3:7 și Psalmii 25:14 sunt sugestive în această direcție.

4. Tainică   –  aceasta însemnând că Dumnezeu a hotărât să țină ascunse anumite lucruri pentru o perioadă de timp și numai după aceea să le facă cunoscute oamenilor.  Biserica Noului Testament este beneficiara unor astfel de taine care, deși au fost conținute parțial în Vechiul Testament nu au putut fi înțelese de oamenii din vechime.  1 Petru 1:10-12 și Romani 16:25,26 vorbesc foarte clar despre aceasta.

Un pasaj semnificativ se află și în Matei 13.  Iată de exemplu versetele 16 și 17:

„Ferice de… voi… vă spun că mulți prooroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi și nu le-au văzut, și să audă lucrurile pe care le auziți voi și nu le-au auzit“.

Ca și versetul 35:

„Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii“.

Capitolul 12 din cartea lui Daniel este un alt text care ilustrează revelația tainică.  La „plinirea vremii“, apostolii și proorocii au fost folosiți de Dumnezeu pentru a descoperi Bisericii această revelație tainică.

5. Biserica locală și Impărăția lui Dumnezeu

Biserica nu trebuie confundată cu forma finală a Împărăției lui Dumnezeu.  Aceasta a fost la început și greșala apostolilor (Faptele Apostolilor 1:6).  Domnul Isus a vorbit despre Împărăție cu ucenicii Săi înainte de înălțarea Sa la cer (Faptele Apostolilor 1:3), dar din cauză ca Israelul L-a refuzat pe Mesia, instaurarea Împărăției a fost amânată.  Noi ne aflăm acum în vremea Bisericii.

Ce este atunci Biserica?  Ea este o formă tainică a Împărăției.  În timp ce le vorbea evreilor în pilde neânțelese, Domnul Isus avea grijă să-i ia deoparte pe ucenici și să le explice înțelesul ascuns pentru că lor „le fusese dat să cunoască tainele Împărăției cerurilor“ (Matei 13:11).

Biserica este o avanpremieră a Împărăției.  La scara redusă, tot ce se va întâmpla în Împărăție se întâmplă astăzi în inimile credincioșilor.  Ei experimentează acum: pacea Împărăției, bucuria Împărăției, călăuzirea lăuntrică a Împărăției, biruința asupra Diavolului, și natura neprihănită a Împărăției.

Necunoscută și nebăgată în seamă, Biserica este astăzi cea mai redutabilă „asociație secretă“ din câte au cunoscut vremurile.  Apostolul Ioan exclamă: ‑„Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-au cunoscut nici pe El“ (Ioan 3:1).

Că Biserica este într-un anume sens „Împărăție“, dar că nu este veritabila Împărăție se vede și din compararea următoarelor două texte din Noul Testament: Matei 5:9 și Apocalipsa 1:5,6.  În primul, Domnul Isus învață Biserica să se roage; ‑„Vie Împărăția Ta“ și de aproape două mii de ani Biserica repetă această proclamare.  În cel de al doilea, Ioan scrie:  „A lui,… care a făcut din noi o Împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său“.

Împărăția în forma ei tainică va înceta să mai existe după perioada necazului cel mare, la a doua venire a Domnului Isus, când Împărăția va fi proclamată public și instaurată cu putere, („… în zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbița lui, se va sfârși taina lui Dumnezeu, după vestea bună (Evanghelia) vestită de El robilor Săi proorocilor“ (Apocalipsa 10:7).  Până atunci, Biserica este reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ și în ea sunt depozitate „tainele Împărăției“.

6. Biserica locală și tainele Împărăției

Aceste taine sunt cunoștințe care aparțin numai credincioșilor, căci mesajul creștin nu este primit astăzi de lume. El este pentru „iudei o pricină de poticnire și pentru Neamuri o nebunie“ (1 Corinteni 1:23).  Iată pe scurt tainele revelate de apostoli Bisericii:

A. Taina întrupării 

Coloseni 2:2 și 2:9 ca și Timotei 3:16 vorbesc despre această de neânchipuit întrupare a Creatorului în dimensiunile create (Vezi și anexa: „Minunea Veacurilor“).

B. Taina locuirii lui Hristos în noi

Credinciosul nu este numai răscumpărat, ci și îndumnezeit prin natura născută din Hristos în el.  Texte relativ cunoscute sunt:   Coloseni 1:26-27 și   mai   ales 2 Tesaloniceni 1:10.

C. Taina împietririi lui Israel

Biserica nu este Israel și Israelul nu este scos definitiv din planul lui Dumnezeu.  Motivele împietririi lui Israel, durata acestei stări și revenirea Israelului sunt descrise larg de Pavel într-o aparentă polemică cu Biserica îngâmfată și disprețuitoare (vezi Romani 9,10 și 11:7, 25).

D. Taina fărădelegii

Este amintită în 2 Tesaloniceni 2:7 și se va manifesta cu toată puterea odată cu apropierea sfârșitului.

E. Taina Babilonului cel Mare

Este istoria unui sistem de organizare politico-religioasă începută în istoria timpurie a omenirii și cu o revenire surprinzătoăre în vremurile din urmă (Apoc. 17:5-7).

F. Taina Bisericii

Amintită în Apocalipsa 1:20 și nebăgată în seamă de lumea care preferă să stea „ân întunerec“.

G. Taina răpirii

Eveniment șocant (1 Tesaloniceni 4:15-19) care va năuci întreaga omenire și o va prăbuși într-o spirală fatală de neascultare și răzvrătire, răsplătite cu o serie de pedepse cumplite „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi“ (Matei 24:21).

H. Taina Bisericii ca Mireasă

În plin pasaj despre viața de familie, Pavel introduce această temă prezentând-o drept „mare“ (Efeseni 5:22- 32).  După răpire, Biserica va merge la Nunta Mielului (Apocalipsa 19:7-9).

I. Taina Bisericii ca Trup (Efeseni 1:9, 3:3, 5-6,9).  

Este cea mai mare dintre toate tainele.  Dumnezeu își formează un trup – din iudei și din Neamuri, din bogați și săraci, învățăți și neânvățați, bărbați și femei, robi și slobozi.

Epistola către Efeseni este tratatul depre Biserică ca și trup al lui Hristos.  În capitolele 1 la 3 se găsește învățătura despre trup, iar în cele de la 4 la 6 se găsește descrisă viața și interacțiunea în trupul lui Hristos.  Primul verset din Epistolă prezintă credincioșii „ân Hristos“.  Noi nu numai că am ajuns să credem în Hristos ci suntem așezați de Dumnezeu „ân Hristos“. ‑„În El avem viața, mișcarea și ființa“ (Faptele Apostolilor 17:27) (vezi și Corinteni 12:12).


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: